Mitropolitul Bartolomeu Anania
Valeriu Anania s-a născut la data de 18 martie 1921 din părinţii Ana şi Vasile Anania, în comuna Glăvile - Piteşteana, judeţul Vâlcea. A urmat şcoala primară în satul natal, apoi cursul secundar l-a făcut la Bucureşti. S-a înscris la Seminarul Teologic Central din Bucureşti ale cărui cursuri le-a urmat în perioada1933 - 1941. A frecventat şi cursurile la liceele "Dimitri Cantemir" şi "Mihai Viteazul" din capitală, luându-şi bacalaureatul în urma examenului susţinut la liceul "Mihai Viteazul" (1943).
În anul1935, minor fiind, s-a înscris în organizaţia "Mănunchiul de prieteni", organizaţie legionară a tineretului şcolar. În anul1936 era deja încadrat în"Frăţia de Cruce", organizaţie superioară celei dintâi. Peste ani îşi aminteşte Înalt Prea Sfinţitul Bartolomeu Anania: "Nu am apucat să devin legionar din două motive, unul formal şi altul de fond: înianuarie 194, la vremea când eu încă nu eram major (la aceea vreme majoratul era la 21 de ani) "Frăţia de Cruce" din Seminarul Central a fost desfiinţată. În al doilea rând, în timpul scurtei guvernări legionare, dar şi după aceea, mi-a fost dat să văd şi reversul medaliei, adică faţa neştiută aGărzii de Fier, cu care nu puteam fi de acord. Mărturisesc însă că în "Frăţia de Cruce" din Seminar nu se făcea politică, nicantisemitism, ci doar educaţie, şi că nu am avut de învăţat decât lucruri bune: iubire deDumnezeu, de neam şi de patrie, corectitudine, disciplină în muncă, cultivarea adevărului, respect pentru avutul public, spirit de sacrificiu."
În anul1941 a fost arestat o lună de zile pentru participarea la funeraliile unui comandant legionar. Mărturiseşte în continuare înaltul prelat: ..."După trei săptămâni am fost eliberat, dar în cazierul meu a rămas fişa cu calificativul "legionar", un stigmat de care, orice ai face, nu scapi o viaţă întreagă. Nu am făcut parte niciodată dintr-un partid politic, dar am fost şi am rămas pe dreapta"(Valeriu Anania, Memorii, Editura Polirom, Iaşi, 2008, p. 32.). În anul1942 a fost arestat şi condamnat din nou, la şase luni de închisoare, pentru că ar fi deţinut în podul Mănăstirii Cernica materiale legionare şi arme.
La 2 februarie 1942 s-a călugărit la Mănăstirea Antim din Bucureşti, dându-i-se numele de Bartolomeu. În acelaşi an, la 15 martie 1942, a fost hirotonit ierodiacon, slujind în această calitate la Mănăstirile Polovraci şi Baia de Arieş.
În toamna anului 1944 s-a înscris ca student la Facultatea de Medicină şi la Conservatorul de Muzică din Cluj, după ce Ardealul de Nord a revenit sub administraţie românească. În calitate de preşedinte al studenţilor din Centrul Studenţesc Petru Maior a organizat şi condus greva studenţească cu caracter anticomunist, contra guvernului condus de Petru Groza la 6 martie 1646 şi totodată antirevizionistă împotriva celor care nu erau de acord cu revenirea Ardealului la România. Din cauza organizării acestei greve a fost exmatriculat în anul 1947, după care a ajuns stareţ la Mănăstirea Topliţa, aflată pe atunci în Judeţul Mureş (interbelic).
Ulterior şi-a continuat studiile la "Facultatea de Teologie" din Bucureşti şi la "Academia Andreiană" din Sibiu, obţinând titlul de "licenţiat în teologie" (1948).
Între anii 1948-1949 a fost intendent la Palatul Patriarhal, iar apoi, între anii 1949 - 1950 inspector patriarhal pentru învăţământul bisericesc. Între anii 1950-1951 a fost asistent la catedra de Istorie Bisericească Universală la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, iar între 1951-1952, decan al Centrului de Îndrumare Misionară şi Socială a Clerului, la Curtea de Argeş. În perioada1952-1958 a deţinut funcţia de director al bibliotecii patriarhale din Bucureşti. Conform mărturiilor unor contemporani, s-a bucurat în toată această perioadă de protecţia patriarhului Justinian Marina.
În anu 1958 a fost din nou arestat, sub acuzaţia de activitate legionară înainte de 23 august 1944. A fost condamnat de către Tribunalul Militar Ploieşti la 25 de ani de muncă silnică pentru "uneltire contra ordinii sociale". Şi-a ispăşit pedeapsa în Închisoarea Aiud, la secţia "politici", unde a făcut parte dintr-un comitet de reeducare.
În timpul detenţiei i-a murit mama, iar el a fost înştiinţat de acest fapt de către fratele lui, închis şi el în aceeaşi închisoare. În 1964 a fost eliberat, împreună cu alţi deţinuţi politici, în urma unui decret dat de autorităţi de desfiinţare a detenţiei politice.
În anul1966 a fost trimis de către Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcţii în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române: secretar eparhial, consilier cultural, secretar general al Congresului bisericesc, director al Serviciului "Publicaţii". În anul 1967 a fost hirotonit ieromonah de către Arhiepiscopul Victorin, acordându-i-se din partea Sfântului Sinod rangul de arhimandrit. A ţinut numeroase conferinţe şi a făcut parte din mai multe delegaţii ale Bisericii Ortodoxe Române peste hotare. Este membru fondator al Comitetului Sălii Româneşti din Detroit, avându-l ca invitat la dineul de promovare din 21 mai 1976, pe laureatul Premiului Nobel, George Emil Palade.
A participat la diverse conferinţe în Detroit, Chicago, Windsor şi Honolulu, fiind ales ca membru în delegaţia Bisericii Ortodoxe Române care a vizitat Bisericile vechi orientale dinEgips, Etiopia şi India (1969).
După reîntoarcerea în ţară a fost director al Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, între anii1976-1982. În anul 1982 se pensionează şi se retrage la Mănăstirea Văratec, pentru a se dedica scrisului.
În primăvara anului 1990 a făcut parte din Grupul de Reflecţie pentru Înnoirea Bisericii, alături de clericii Dumitru Stăniloae, Constantin Galeriu, Daniel Ciobotea, Constantin Voicescu, IUstin Marchiş, Toader Crâşmariu şi de mirenii Horia Bernea, Octavian Ghibu, Teodor Baconsky, Sorin Dumitrescu.
La 21 ianuarie 1993, după moartea arhiepiscopului Teofil Herineanu, a fost ales în lipsă Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului. Hirotonirea întru arhiereu şi instalarea în catedrala Prtodoxă a Clujului a fost oficialtă de patriarhul Teoctist în data de 7 februarie 1993, înconjurat fiind de un sobor de ierarhi şi de o mare mulţime de credincioşi.
În data de2 marte 2006 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a ridicat pe arhiepiscopul Bartolomeu la rangul de mitropolit al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului. Această nouă mitropolie, înfiinţată canonic de către Sfântul Sinod la 4 noiembrie 2005, a fost trecută în Statut şi i s-a stabilit denumirea de către Adunarea Naţională Bisericească pe1 martie 2006. A fost instalat oficial ca mitropolit la 25 martie 2006 de către un sobor de ierarhi în frunte cu Patriarhul Teoctist.
La alegerile pentru scaunul patriarhal desfăşurate în data de 12 septembrie 2007 a obţinut 66 de voturi în Colegiul Electoral Bisericesc, faţă de 95 de voturi obţinute de Mitropolitul Daniel al Moldovei, care astfel a fost ales succesor al Patriarhului Tectist.
La data de 31 ianuarie 2011 trece la Domnul fiind înmormântat la 3 februarie în cripta ierarhilor de sub altarul Catedralei mitropolitane din Cluj Napoca.
Ierarh cu ample studii de teologie, muzică, medicină, a ieşit în evidenţă în primul rând prin erudiţia sa, fiind un prolific autor, atât de lucrări profane cât şi de teologie. A scris numeroase poezii, piese de teatru şi literatură. Pe tărâm teologic a ieşit în evidenţă printr-un comentariu avizat asupra Liturghiei Cartea deschisă a Împărăţiei, dar şi alte numeroase lucrări, pecetea sa asupra culturii româneşti fiind pusă prin opera sa capitală pentru care s-a pregătit toată viaţa după cum mărturisea în Memoriile sale publicate în 2008 la Polirom: Diortosirea Sfintei Scripturi. Pe lângă opera scrisă, de un deosebit impact au rămăs şi astăzi cuvântările sale ţinute fie în Catedrala din Cluj, fie pe la diferite slujbe misionare pe care le săvârşia şi în care fundamentându-se pe o adâncă cunoaştere a Scripturii, trata cele mai diferite probleme ale societăţii de azi, fiind un neînfricat apărător al valorilor creştine şi morale, pentru aceasta fiind numit pe drept cuvânt Leul Ardealului. Pentru a se cunoaşte personalitatea puternică a eruditului ierarh cât şi conştiinţa sa profund ortodoxă şi mărturisitoare am pus ca exemplu un fragment din scrisoarea pascală adresată de ÎPS Sa, la Paştile anului 2005, fragment în care vorbeşte despre Iuda şi despre cei care de-a lungul veacurilor aleg să meargă pe calea lui.
“Din nefericire, Iuda nu e doar personajul unui anume moment istoric, ci şi un personaj al istoriei de după el, multiplicat peste tot, la scară planetară, in ipostaza sărutării care acoperă trădarea.
Printre noi, cei ce beneficiem de civilizaţie, de cultură, de progres ştiinţific, de libertate, de bunurile pământului şi de harurile cerului, printre noi se instaurează, încetul cu încetul, un duh perfid care răstoarnă valorile şi perverteşte limbajul.
Anormalul devine normal, viciul devine virtute, minciuna devine adevăr, furtul inteligent devine profesie onorabilă, sodomia se cheamă orientare comportamentală, cuvinte nobile precum prietenie, prieten, prietenă se degradează în conotaţii dubioase, pervertirea tineretului se intitulează program de sanatate antiSIDA, destrămarea familiei se numeşte planificare familială, crimele ingineriei genetice se fac in numele vindecărilor miraculoase, prostituţia se legitimează prin libertatea femeii de a face ce vrea cu propriul ei trup, proxenetismul se reclamă de meditaţia transcendentală, sărăcirea spiritului devine globalizare, invadarea unei tări se cheamă război preventiv, terorismul îşi reclamă valenţe divine, infeudarea economică se numeşte credit bancar, pomana politică devine act de caritate. Şi multe altele.
Iuda se plimbă nestingherit prin societate, prin istoria omenirii, dar şi prin creştinătate.
Isprava lui cea mai mare este aceea că, dintr-o singură Biserică, a facut mai multe. Din mai multe a făcut o puzderie. Şi continuă s-o facă, prin ceea ce îi este propriu: lăcomie, invidie, orgoliu.
Se adaptează uşor, şi-a rafinat metodele. Lucrează la lumina nopţii şi comunică prin unde herţiene. E un iscusit importator de religie, oferind-o concurenţial pe piata bunurilor de consum. Când nu lucrează pe furiş, te invită la dialog fraţesc. Dacă-l refuzi sau dacă te aperi, te pomeneşti intolerant, conservator, fundamentalist, retrograd.
Cunoaşte bine Biblia, are studii universitare, vorbeşte câteva limbi străine. El ştie că Iscarioteanul era unul din cei doisprezece care au ascultat şi memorat învăţatura lui Iisus. Dacă ar fi avut curătie şi talent, putea să scrie o Evanghelie tot atât de bogată ca a lui Matei.
A scris-o postum, în cheia sărutarii perverse. Iuda e un excelent teolog, aşa cum este şi patronul său din Qarantania, care Îi oferea lui Iisus citate din Scriptură.
Iuda e tot atât de zelos printre ai săi, de vreme ce instinctul dezbinării îl mobilizează peste tot, oriunde s-ar afla. Partenerul trebuie mai intâi sedus, dominat şi numai după aceea nimicit. Iuda îşi abordează semenul cu graţia cobrei care, intâlnind o viperă în junglă, o invită la un dans aerian, fascinant, ameţitor, pe durata căruia îşi calculează cu precizie secunda muşcăturii mortale. Iuda e un maestru al crimei perfecte”.
Pr. Daniel Duca
