Prin Cruce spre Înviere

Prin Cruce spre Înviere

Săptămâna Sfintelor Pătimiri împreună cu Sfintele Paşti sunt cheia întregului cult dar şi a întregii vieţi duhovniceşti din Biserica Ortodoxă. Crucea este legată de Înviere, iar Învierea s-a realizat prin Cruce. „Prin Cruce a venit bucurie la toată lumea”mărturiseşte cântarea Bisericii, accentuând faptul că bucuria aceasta a crucii care a răsărit Învierea, nu este din lumea aceasta, ci este a Împărăţiei lui Dumnezeu, a Împărăţie Mielului junghiat pentru păcatele lumii. Această pregustare a Împărăţiei o pot face credincioşii în fiecare slujbă oficiată într-o biserică ortodoxă. Temporalitatea prezentului este depăşită iar cei care participă la o slujbă ortodoxă, sunt transferaţi într-o altă stare de existenţă, vieţuirea în Împărăţia lui Dumnezeu, care este prezentă, dar care în acelaşi timp trebuie să vină. Prin Pătimirile, Moartea şi Învierea lui Hristos, raiul cel închis pentru neascultare a fost redeschis oamenilor: Astăzi vei fi cu Mine în rai[1], i-a spus Hristos tâlharului, făcându-ne în acelaşi timp şi pe noi conştienţi de faptul că prin ascultare faţă de poruncile lui Hristos, care sunt viaţă şi poartă în ele viaţă, şi mai apoi prin mărturisirea lui Dumnezeu,  şi pentru noi, clipa prezentă se poate transforma în azi-ul Împărăţiei lui Dumnezeu. Prin moartea Lui, noi am primit în dar viaţa şi prin rănile lui, noi toţi ne-am vindecat[2], făcându-ne astfel moştenitori ai Împărăţiei pe care El a făgăduit-o celor ce-L iubesc pe El[3].

Durerea pătimirilor, durerea părăsirii, durerea îndepărtării oamenilor îndurate de Hristos în clipele înfricoşătoarelor pătimiri, s-au transformat pentru noi în bucurie, în bucuria şi binecuvântarea vindecării de patimi şi de moarte, în bucuria apropierii de Dumnezeu şi nu în ultimul rând în bucuria regăsirii şi unirii tuturor în jurul lui Hristos, Începătorul şi Plinitorul credinţei[4].

Crucea, instrumentul de batjocură până atunci, s-a transformat prin jertfa Lui, în semnul biruinţei vieţii asupra morţii, în semnul Fiului Omului[5], a Celui care este Viaţa şi mântuirea lumii[6].

Moartea a devenit viaţă, şi cu adevărat este aşa fiindcă moartea trupească a oamenilor lui Dumnezeu, nu este sfârşit şi coborâre în adâncurile iadului, aşa cum era până la moartea lui Hristos, ci doar mutare de la cele de aici, la cele pline de bucurie şi de lumină a Împărăţiei lui Dumnezeu, cum mărturiseşte Biserica la rugăciunile plecării genunchilor din Duminica Pogorârii Sfântului Duh.

Cu moartea pe moarte călcând şi celor din mormânturi viaţă dăruindu-le, mărturiseşte troparul Învierii adevărul vieţii care a răsărit din mormânt. Moartea a fost înghiţită de viaţă, căci la Paşti, prăznuim nu numai Învierea ci şi omorârea morţii, sfărâmarea iadului şi începutul altei vieţi veşnice[7].

Purtaţi de aceste sentimente, şi credincioşii parohiei ocrotite de Sfinţii Ioachim şi Ana, din satul Cuza Vodă, au fot în săptămâna Sfintelor Pătimiri alături de Hristos, însoţindu-L prin rânduielile liturgice ale Bisericii în drumul de la Betania şi Ierusalim spre Golgota iar apoi spre Lumina Învierii. Toată săptămâna un număr mare de credincioşi au ajunat în fiecare zi până spre orele 16, când s-au împărtăşit cu Trupul şi Sângele lui Hristos la Dumnezeiasca Liturghie a Darurilor care s-a săvârşit de luni până miercuri la ceasul acesta al înserării, participând în continuare la deniile rânduite de Biserica. Joi, tot la lumina cea de seară, spre orele 16 s-a săvârşit Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia, la care de asemenea un număr mare de credincioşi au lăsat la o parte toată grijă cea lumească şi au participat la Ospăţul Stăpânului [8], împărtăşindu-se mulţi dintre ei după o zi de ajunare şi nevoinţă duhovnicească. Vinerea Mare a început de dimineaţă cu rânduiala Ceasurilor Împărăteşti în care prin citirile din profeţiile vechi testamentare iar mai apoi prin citirile din Noul Legământ, credincioşii au putut înţelege mai bine de ce a fost nevoie de jertfă şi de ce iubirea lui Dumnezeu a fost atât de mare încât L-a dat spre moarte, pentru lume, pe unicul Său Fiu[9] . Întreaga zi, Biserica a fost deschisă, credincioşii din tot satul, venind cu flori în mână şi închinându-se la Crucea aflată în mijlocul bisericii, de la Denia celor 12 Evanghelii din seara trecută. Seara la ora 16 a avut loc vecernia cu scoaterea Sfântului Epitaf, după care la ora 17 a început prohodirea Domnului, Căruia numeroşi credincioşi i-au cântat cântări de îngropare şi de tânguire. La sfârşitul prohodului, toţi cei prezenţi au purtat Epitaful prin străzile parohiei, mărturisind ca şi tâlharul cel bun, dumnezeirea lui Hristos, şi dorind prin aceasta să sensibilizeze şi inimile celorlalţi fraţi de credinţă care au ales altceva în locul tânguirii pentru moartea lui Hristos.  În Sâmbăta Mare a avut loc la ora 13 Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia, în care deja razele Învierii au început să-şi facă apariţia, mai întâi prin paremiile din Vechiul Testament care vorbeau în chip profetic de ridicarea Domnului din mormânt, mai apoi prin frumoasă rânduială păstrată în Tipicul Bisericii, care precizează că în locul cântării Aliluia de după Apostol, să se cânte prochimenul Scoală-Te Dumnezeule, judecă pământul că toate neamurile sunt ale tale, timp în care preotul schimbă veşmintele negre ale Postului cu veşmintele luminoase ale Învierii, citindu-se imediat Evanghelia Învierii de la Matei, dându-se astfel mărturie că Lumina a venit în lume[10] şi că moartea nu mai stăpâneşte asupra ei[11].

Toate aceste rânduieli frumoase ale Bisericii noastre, au fost ţinute întocmai de credincioşii parohiei noastre, dorind ca prin aceasta să dea măcar o mică dovadă de credinţă, de respect şi de iubire, Celui Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire, a răbdat Pătimirile cele înfricoşătoare, şi cruce şi moarte dar a treia zi a înviat din moţi, călcând moartea, căci este Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a mântuit neamul omenesc[12].