A crede înseamnă a trăi!

Viața parohiei Ianuarie 11, 2013

Ce este credinţa? De ce este nevoie de credinţă pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu? De ce numai în şi prin credinţă se descoperă Dumnezeu? Iată numai câteva întrebări pe care mulţi oameni şi le pun, dar la care numai puţin găsesc răspunsul. De ce oare? Principalul motiv este acela că ceea ce noi numim credinţă nu este nici pe de parte doar o activitate a raţiunii umane, o adunare de cunoştinţe despre ceva sau în cazul nostru despre Cineva. A aduna cunoştinţe este la îndemâna oricui. Mai ales în acest veac plin de informaţii, cu toţii am putea fi oameni credincioşi, chiar profund credincioşi dacă ne raportăm la mijloacele actuale de cunoaştere. Cu toate acestea însă realitatea este de departe cu totul alta. În veacul cunoaşterii, cunoaşterea adevărată, cunoaşterea Adevărului, cunoaşterea Vieţii se îndreaptă spre o necunoaştere profundă. Cauza? Lipsa de exerciţiu duhovnicesc, lipsa de pregătire. În lumea profană pentru a şti să citeşti este nevoie ca mai întâi să înveţi alfabetul! Pentru a şti matematică, trebuie să înveţi regulile elementare şi abia apoi să te adânceşti în tainele ei! Pentru a şti să cunoşti orice lucru din lumea aceasta este nevoie de o pregătire în prealabil, de o nevoinţă spre descifrarea tainelor. Dar oare pentru cunoaşterea Adevărului, nu este nevoie de o pregătire, de o nevoinţă poate mai mare decât în rest?! Vedem, din păcate, pe toate canalele mass-media, diferiţi oameni, care s-au transformat peste noapte în critici ai fenomenului religios în general, şi ai credinţei ortodoxe în special. Am fost întrebat de credincioşii de rând, dacă nu cumva aceşti oameni au dreptate, şi dacă nu cumva credinţa este doar o invenţie. Răspunsul şi-l poate da orice om cu bună intenţie şi de bună credinţă. Aceşti oameni care se luptă pentru a întina sentimentul cel mai curat şi cel mai adevărat dintre oameni, sunt în mare parte ignoranţi a tot ceea ce înseamnă viaţa duhovnicească a Bisericii, care văd doar lucrurile de suprafaţă. Că adoptă această atitudine din rea voinţă sau din lipsă de cunoaştere numai conştiinţa lor o poate şti!  Cum poate un om care nu participă activ la viaţa Bisericii să cunoască această viaţă? Cum poate un om care niciodată nu s-a rugat cu smerenie şi cu lacrimi să-L cunoască pe Dumnezeu? Cum poate un om care trăieşte în întuneric, să vorbească despre Lumină? Sunt întrebări simple, chiar şi pentru un copil. Aici se potrivesc cele scrise mai sus: cum poţi pretinde că ştii să citeşti dacă nu ştii alfabetul, sau pretinde că eşti mare om de ştiinţă dacă nu ştii elementara adunare?! Credinţa vine în primul rând din dorinţa omului de a-L cunoaşte pe Dumnezeu, dorinţă care se transformă mai apoi într-o căutare continuă plină de zbucium, de durere, de lacrimi, toate în atmosfera rugăciunii şi a smereniei. Ce este aşadar credinţa? Este fiica rugăciunii. De ce este nevoie de credinţă pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu? Fiindcă numai rugăciunea  aduce Lumina în suflet! De ce numai în şi prin credinţă se descoperă Dumnezeu? Fiindcă altă cale nu este, cunoşti pe cineva numai dacă doreşti să intri în legătură cu el, aşa şi aici: pe Dumnezeu îl cunoşti numai dacă vrei să mergi spre El pe drumul rugăciunii.

Pr. Daniel Duca