Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci (anul acesta pe 16 septembrie) a însemnat pentru o parte din credincioşii parohiei Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana , satul Cuza Vodă, un moment aparte din viaţa lor deoarece au participat la un pelerinaj la mănăstirea ieşeană Hadâmbu.
În zorii zilei, la ora 6, s-a săvârşit în biserica parohială slujba ceasurilor şi mai apoi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie din dorinţa de a nu lăsa fără binecuvântare şi fără sfinţire parohia într-o zi de duminică. În jurul orei opt, un număr de 50 de credincioşi de toate vârstele (cel mai mic, de 8 luni şi cel mai mare, de 86 de ani) au plecat spre mănăstirea Hadâmbu cu dorinţa de a se închina icoanei făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. Prin lucrarea lui Dumnezeu s-a ajuns exact în momentul începerii Sfintei Liturghii la care au asistat toţi credincioşii veniţi, după care a urmat închinarea la icoanele făcătoare de minuni ale mănăstirii. După momentele duhovniceşti deosebite, toţi pelerinii au participat la agapa frăţească pregătită de obştea mănăstirii, după care s-au umplut de linişte prin curtea atât de frumoasă a aşezământului.
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-ne pe noi!