Așa cum am anunțat și pe grupul de discuții al asociației, în seara zilei de 30 septembrie 2010, ne-am deplasat la parohia S *** Dar care este rostul acestei practici care pentru unii poate părea bizară? Este bine de ştiut că acest obicei nu reprezintă o noutate în Biserică, el datând încă din perioada apostolică fiind menţionat şi de unii Sfinţi Părinţi. Astfel, citim în Faptele Apostolilor că Petru, după ce a fost eliberat în toiul nopţii din temniţă de către îngerul Domnului, s-a dus în casa Mariei, mama lui Ioan, unde erau adunaţi credincioşii la rugăciune (Fapte 12,12). O altă menţionare a acestui obicei în zilele de vineri şi de sâmbătă seara apare la Sfântul Niceta de Remesiana în lucrarea sa, Despre privegherea creştinilor. În zilele noastre acest obicei se mai păstrează în seara de Înviere iar în timpul anului ocazional doar la mănăstiri şi la unele biserici. Însă acest lucru este deosebit de folositor: Este buna, intr-adevar, meditatia in timpul zilei, dar mai cu folos este in timpul noptii, caci ziua, felurite treburi tulbura sufletul, ocupatiile distrug mintea, grija indoita imparte atentia. Linistea si singuratatea noptii ofera un timp favorabil pentru rugaciuni si foarte potrivit pentru privegheri. Cand preocuparile lumesti inceteaza, atentia fiind adunata, crestinul intreg este asezat in fata privirilor dumnezeiesti. Dacă pentru unii oameni, cum ar fi bătrâni, bolnavi sau alţii, a renunţa din când în când la odihna firească din timpul nopţii pentru priveghere este un lucru dificil, ea este în schimb recomandată celor tineri şi sănătoşi: Si daca nu poti sa stai la priveghere si te gandesti la neputinta ta, nu trebuie sa-i indemni la nepasarea ta pe cei tineri si sanatosi, fiindca ei trebuie sa se intareasca prin privegheri folositoare pentru diferite ispitiri ale tineretii. *** Şi, într-adevăr, la finalul Sfintei Liturghii toată oboseala se risipise, părintele Daniel ne-a mulţumit pentru participare şi ne-am întors în oraş cu bucurie în suflet şi se cuvine să mulţumim şi noi, la rândul nostru, bunului Dumnezeu pentru această seară. |
Noapte de priveghere sub Acoperământul Maicii Domnului
Viața parohiei
Iulie 13, 2012